Mihaela (Petrea) Thuring

Profil succint

Sunt un psiholog clinician și psihoterapeut expat, recunoscut în Belgia și în România. Calificările și experiența profesională îmi permit o abordare integrativă și holistică, bazată pe mai multe școli de psihoterapie, în funcție de nevoile clienților mei.

Despre mine

Ca persoană, promovez bucuria de a trăi, echilibrul interior și conexiunile semnificative cu cei din jur.

Universul uman m-a fascinat dintotdeauna și nu am încetat niciodată să-i explorez adâncimile. Este surprinzător și profund modul în care diverse situații ne învață cum să dăm sens vieții și experiențelor noastre. Înțelegerea complexității psihicului uman și calea spre coerență și pace interioară se regăsesc în explorarea unei game largi de experiențe umane, de la sublim la abis, de la frumusețe la durere.

De-a lungul carierei mele, am avut două pasiuni: să fac o diferență în viețile oamenilor și să aduc o contribuție la unele dintre provocările cheie ale societății din zilele noastre, pentru găsirea armoniei și a echilibrului – așa cum sunt ele reflectate în interior și exterior.

Rădăcinile mele sunt în România, însă am trăit și lucrat în mai multe țări de pe trei continente, cu diverse culturi, fiind astfel expusă la multiple medii organizaționale și stiluri de lucru. De-a lungul vieții, profilul meu profesional acoperă și alte arii, precum resurse umane și cercetare în domeniul impactului produselor asupra mediului înconjurător.

Experiențele avute și studiile de specialitate mi-au îmbogățit foarte mult perspectiva asupra vieții și lumii. Toate acestea m-au învățat să mă raportez la ceilalți cu inimă deschisă, să mă conectez la realități de viață diferite și să înțeleg situațiile din perspective multiple. Experiența de expat de aproape două decenii o valorizez, ajutându-i și pe alții să reflecteze și să-și consolideze propria identitate într-un context multicultural.

Cu toate că am competență și experiență în mai multe domenii profesionale, psihoterapia este profesia mea de suflet, care scoate la suprafață ce-i mai bun în mine, permitându-mi să dau înapoi celor ce au nevoie speranță, cunoaștere, încredere cu compasiune și empatie.

Abordarea mea terapeutica

Psihoterapia este un proces dinamic, care necesită timp, încredere și autenticitate.

Terapeutul este călăuza experimentată care navighează pe harta istoriei noastre de viață, marcând cu blândețe zonele de pericol sau locurile unde este nevoie să fie construite punți între domenii interioare înstrăinate și ostile. Relația terapeutică de încredere și respect este cea care facilitează acest proces de explorare. Ea conferă spațiul protejat necesar pentru a adresa problemele interioare specifice, pe drumul regăsirii de sine și a libertății interioare.

Prelucrarea experiențelor și a emoțiilor negative, înțelegerea relației dintre ele și a tiparelor noastre de gândire, …, ajută la descifrarea mesajelor pe care le poartă, deblochează resursele de energie interioară și forța sa creatoare și generează transformarea și renașterea de care avem nevoie.

În acest proces de ghidare, eu folosesc abordări teoretice complementare care îmi oferă o perspectivă amplă asupra proceselor psihice: de la abordarea existențială la mecanismele cognitiv-comportamentale, modelul adaptiv de procesare a informațiilor EMDR și tehnicile de mindfulness.

În calitate de psiholog și psihoterapeut, mă folosesc de formarea mea de cercetător, fiind la curent cu cele mai recente evoluții în psihologie. În plus, acord atenție și conexiunii profund umane, atât în dimensiunea sa personală cât și transpersonală, căutând latura unică a fiecărei persoane.

În funcție de nevoile fiecăruia, poate fi vorba de o terapie de scurtă durată orientată pe soluție, care să aducă recentrarea necesară, după care persoana își poate continua povestea de viață fără alt ajutor. Sau poate fi vorba de o terapie de (mai) lungă durată care să ajute la reconstrucția sinelui, cu procesarea experiențelor din trecut și restructurarea proceselor de gândire.

Puteți conta pe toate cunoștințele, experiența și căldura mea în demersul terapeutic!


Educație relevantă

  • Master în Psihologie Clinică Aplicată – Universitatea Gibraltar, Marea Britanie – 09/2021 – 07/2023
  • Licență în Psihologie – Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu, 2001 – 2005, București, România, Teză: Criza vieții de mijloc și specificul ei la femeile din România
  • Diplomă de Psihoterapie in Analiză Existenţială şi Logoterapie – Societatea de Analiză Existenţială şi Logoterapie, 2001 – 2006, Bucureşti, România
  • Training acreditat EMDR – Academia EMDR, Marea Britanie, 30 martie – 07/2021
  • Terapia cognitiv-comportamentală – formare în curs (începută 11/2021)
  • Trainer certificat de mindfulness, Brussels Mindfulness, Bruxelles, 2018-2020
  • Formare in Mindfulness pentru sănătate, Breathworks, Marea Britanie, 2020
  • Seminar de formare în Programare Neuro-lingvistică (PNL)
  • Mastering Mind and Soul, București, România, 03/2005

Profil scurt

Nume: Mihaela (Petrea) Thuring

Adresa: Belegstraat 26

Telefon: + 32 477711872

Email:primepsychology.info@gmail.com

Specialitate:

  • Psiholog clinician
  • Psihoterapeut

Abordări terapeutice:

  • Terapie existențială și logoterapie
  • EMRD
  • Terapie cognitiv comportamentala
  • Mindfulness

Număr de înregistrare fiscală:

  • BE0776583384

Numarul de VISA, Serviciile Federale Publice – Sanatate Publica, Securitatea Alimentatiei si Mediu:

  • 343598

Comisia Psihologilor, Belgia – numar de inregistrare: 

  • 742323616

Colegiul Psihologilor din Romania – cod personal: 

  • 01694

Pentru orice intrebare va rog sa completati formularul de mai jos

Ce spun clientii:

Review după 20 de şedinţe de terapie de 2-3 ori pe lună pe o perioadă de 7 luni, urmată de 3 luni de sedinţe lunare de stabilizare şi încheiere a terapiei : probleme relaţionale, de stima şi încredere în propriile forţe, frică, traume din copilărie, sănătatea fizică, definirea şi respectarea propriilor nevoi, echilibru interior.

Mihaela este o terapeută obiectivă, profundă, atentă dar şi empatică, ce are capacitatea de a vedea dificultaţile cu care te confrunţi în ciuda ceţii problemelor prezentate. Personal, terapia cu Mihaela mi-a transformat viaţa, remodelat fiinţa, aducând lumina în întunericul traumelor vechi cărate involuntar în timp, dar de fapt ce-mi afectau sănătatea dar şi alte aspecte de viaţa, mi-a vindecat emoţiile traumatice ce-mi aduceau tensiune în corp şi le-a înlocuit cu energie pozitivă ce mi-au adus relaxare şi vindecare la nivel emotional şi fizic. În plus, Mihaela m-a învaţat să accept omenii aşa cum sunt ei, fără aşteptări, şi să pot identifica lumina din oamenii ce mă înconjoară. Terapia cu ea mi-a redat încrederea în mine, în propriile capacităţi şi valori, dar în acelaşi timp şi conştientizarea propriilor responsabilitaţi. Cu blândeţe a adus spaţiu şi linişte în corpul si mintea mea. Nu numai că am invăţat să văd Bucuria în Prezent dar am primit şi instrumentele concrete ce mă susţin mai departe în Viata. Cu profundă recunoştinţa o recomand pe Mihaela Thuring ca pe o consilieră competentă ce m-a ajutat sa devin arhitecta propriei vieti. E.N., Asistent management de proiect  
E.N.
Asistent Project Management
Left Menu Icon
Right Menu Icon